Stilul de viață pe care îl adoptăm fiecare dintre noi se adaptează lucrurilor pe care le cunoaștem, care ne fac bine sau ne sperie, de care am fost avertizați sau cunoaștem precedente în familiile noastre.
Avem un genom distinct de familia noastră. Dar avem și moșteniri genetice care ne așteaptă în viitor sau ne influențează prezentul.
Ce este sigur însă: fiecare dintre noi are un stil de viață diferit dar așteptări similare de la viitor. Vrem să fim bine.
Iar acest test vine să ne spună ce facem bine zi de zi și ce să evităm, din punct de vedere nutrițional, ca să trecem de faza în care acționăm în orb.
Ce analizează testul nutrigenetic?
Advanced NGx îți spune lucruri din cele mai simple (ca de exemplu câtă cafea poți consuma zilnic conform profilului tău genetic, de cât calciu, magneziu sau fier ai nevoie, ce fel de mișcare sportivă poți și e bine sa faci, sau dacă ai predispoziții pentru anumite dezechilibre sau boli), la predicții complexe despre dieta ta și viitorul corpului tău, diferit de standard.
Așa cum vezi mai jos, în grafic
Este conceput și pus în slujba ta de o echipă reputabilă formată din specialiști de la:
- Universitatea Duke, prin Centrul de Analiză Genomică
– Thermo Fisher Scientific , care deține patentul de secvențiere pentru platforma Ion Torrent
– Mako Medical Laboratories, laborator partener din S.U.A. acreditat CLIA și ACAP ce realizeaza secventierea ADN pentru acest test.
– Dr. Mihai Niculescu, fondator al Advanced Nutrigenomics care interpretează fiecare test individual
– Holomed, care este alături de tine prin specialiștii săi în nutriție și dietetică
Testul se face o singură dată în viață și se recomandă să fie urmat de o monitorizare pe pachete de teste de biochimie.
Avantajele unice ale testului nutrigenetic Advanced NGx oferit la Holomed sunt:
-Numărul cel mai mare de gene (97) și variații genetice incluse (387);
-Singurul test nutrigenetic la nivel mondial care folosește un algoritm de interpretare inovator, bazat pe analiza haplotipurilor și a interacțiunilor gena-gena;
-Furnizează cantitățile (praguri) zilnice de nutrienți necesari, conform profilului genetic personalizat ȚIE.
Când se recomandă testul nutrigenetic Advanced NGx?
- Când doriți să aflați care este nutriția potrivită profilului vostru genetic
- Când doriți să știți care medicamente sunt potrivite și care nu profilului vostru genetic
- Când aveți un indice de greutate ridicat
- Când resimțiți dificultăți în menținerea greutății
- Când suspectați intoleranțe: la gluten, lactoza, alcool, cafeină
- Când aveți carențe de micronutrienți
- Când intrați în sporturi de performanță
- Când doriți să stabiliți efortul necesar în programele de fitness
- Când aveți nevoie de date clare pentru tratamente eficiente cu medicamente
- Pentru o dezvoltare sănătoasă a fătului în timpul sarcinii
- Pentru dezvoltare normală a noului nascut în timpul alăptării
Acest test genetic este alcătuit din cinci pachete diferite, 4 pentru orice adult și 1 special pentru mame.
Advanced NGx este singurul test nutrigenetic din România realizat prin secvențiere (Next Generation Sequencing). Adică are cea mai mică rată de fals pozitive și fals negative. Iar tu știi apoi care sunt liniile pe care te bazezi.
Ce face pentru tine, viața ta și un viitor de prevenire:
1. Advanced NGx Adult este un test genetic din salivă
Include 3 direcții pe cere le poate alege un matur, bărbat sau femeie:
2. Testul pentru depistarea dezechilibrelor metabolice
- reduce riscul apariției unor boli metabolice datorate unei alimentații nepotrivite
- previne apariția unor complicații, în lipsa unei alimentații adecvate ȚIE
- stabilește scorul genetic pentru hepatosteatoza non-alcoolică, în vederea unui management nutrițional adecvat
3. Testul pentru determinarea Genotipurilor asociate cu efortul fizic sau performanța sportivă
- face o estimare, pe baze genetice, a potențialului pentru anumite tipuri de efort fizic
- afli care tipuri de efort pot avea impact negativ în metabolismul tău
- ajută specialiștii în domeniu de la antrenori la nutriționiști să decidă dacă anumite modificări nutriționale sunt necesare pentru a vă îmbunătăți performanțele fizice
4. Testul pentru determinarea variațiilor genetice asociate unor boli și răspunsuri la tratament cu până la 227 medicamente
- teste genetice de screening ale celor mai frecvente mutații genetice asociate unor boli
- depistarea riscului de a avea aceste boli sau în diagnosticarea acestora
- analiza unor variații genetice care influențează dozele utile ale anumitor medicamente, în situația în care acestea vă sunt recomandate
5. Advanced NGx pentru mame este un test din salivă care include:
- Determină cantitățile de nutrienți necesari pentru o dezvoltare sănătoasă a fătului
- Determină cantitățile de nutrienți necesari noului născut în timpul alăptării
Este singurul test nutrigenetic la nivel mondial ce furnizează cantitățile zilnice de nutrienti necesari pentru femeia însărcinată.
Mai mult, furnizează informații, validate științific, cu privire la teste de screening genetic al unor mutații asociate unor boli grave cum ar fi anumite neoplasme cu asociere genetică (BRCA1/BRCA2), fibroza chistică, etc.
Cum se face testul nutrigenetic Advanced NGx
Simplu! Noi la Holomed vă oferim kitul de recoltare, iar când primim proba biologică de salivă, ne asigurăm că aceasta ajunge în cel mai scurt timp în cadrul laboratoarelor acreditate CLIA și CAP din Statele Unite ale Americii.
Aici, ADNul este extras din salivă, apoi secvențiat folosind tehnologia Ion Torrent. Este generat un raport care conține sfaturi nutriționale pe baza a 73 de gene, precum și teste de screening pentru 26 de gene implicate în apariția unor boli cu implicare genetică.
Platforma cu care se realizeaza secvențierea pentru testul Advanced NGx este sistemul Ion PGM Dx, care a fost deja aprobat de către Federal Drug Administration (FDA, USA, Class II Medical Device).
Rezultate şi interpretare
Datele furnizate de laborator sunt interpretate de Dr. Mihai Niculescu, fondator al Advanced Nutrigenomics. Și ajung la noi, la Holomed, pentru tine.
Vei primi rapoarte de testare: Nutrigenetic, Farmacogenetic, Evaluare nutrițională.
Specifice, simplu de citit și înțeles, le putem discuta la Holomed pentru a vedea imaginea de ansamblu pentru prezent și un viitor îmbunătățit.
Iar la Holomed, discutăm despre adaptarea la aceste rezultate a dietei, a necesarului de analize ulterioare sau îndrumări nutriționale specifice.
VEZI EXEMPLU DE REZULTAT
LISTA DE PREȚURI TESTE GENETICE DE ULTIMĂ GENERAȚIE
Tehnologie: Next Generation Sequencing (NGS)
Healthy Life (*) + Pharmacogenetic (**):
(*)Nutriția la adulți, riscul dezechilibrelor metabolice, variații genetice asociate cu efortul fizic sau performanța sportivă, asociate unor boli și răspunsuri la tratament
Nr. Gene 86 | Variatii genetice: 382
(**) Principalele medicamente folosite în 10 arii terapeutice
Analgezice, Cancer, Cardiovascular, Diabet, Gastrointestinal, Infecțioase, Psihiatrie, Reumatologie, Transplant, Urologie
Clase Medicamente: 34 | PGx: 54 | Medicamente: 227
645 €
Woman’s Health (*) + Pharmacogenetic (**):
(*)Nutriția la femeia adultă, riscul dezechilibrelor metabolice, variații genetice asociate cu efortul fizic sau performanța sportivă, asociate unor boli și răspunsuri la tratament. Include Nutriția in contextul sarcinii.
Nr. Gene 97 | Variatii genetice: 387
(**) Principalele medicamente folosite în 10 arii terapeutice
Analgezice, Cancer, Cardiovascular, Diabet, Gastrointestinal, Infecțioase, Psihiatrie, Reumatologie, Transplant, Urologie
Clase Medicamente: 34 | PGx: 54 | Medicamente: 227
690 €
Licenta teste nutrigenetice – Advanced Nutrigenomics, SUA
Analizele ADN se efectueaza in laboratoare acreditate:
– Blueprint Genetics CLIA #99D2092375, CAP #9257331, Finlanda
– Mako Medical CLIA #34D2082106, CAP #9293902, SUA