ECHIPA NOASTRĂ

Dr. Mirela Gaston

 

Medic primar stomatolog

Dr. Gaston s-a format la Universitatea de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș cu specializări ulterioare la Universitățile Oxford și Leeds din Marea Britanie. Medic primar stomatolog, cu competență în implantologie și inhalosedare – tehnică pe care o implementează ca noutate în Târgu Mureș, Dr. Gaston a fost Inspector al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Președinte local al Asociației Medicilor Stomatologi cu Liberă Practică din România, fiind actualmente Președinte al Colegiului Medicilor Stomatologi Mureș și Membru al Comisiei Locale de Malpraxis Medical.

Dr. Valentin Pribac

 

Medic specialist parodontolog

Dr. Pribac s-a supraspecializat prin dublul titlu de master, în Managementul Serviciilor Sanitare și în Periodontologie la Berna în Elveția cu Prof. Dr. Anton Sculean. Actualmente în elaborarea lucrării de doctorat, a activat ca și Asistent Universitar Catedra de Medicină Comunitară și Preventivă. Specializările lui internaționale de formare continuă sunt în domeniul implantologiei și al esteticii dentare, înclinația sa spre desăvârșirea profesională și reglementarea excelenței în stomatologia românească aducându-l ca membru fondator al Societății Române a Transparenței în Stomatologie.

Mirela Pribac Cingolani

 

Nutriție & Holistic Health

Dr. Ioan Pribac

 

Medic primar pneumolog

Medicul cu cea mai multă experiență profesională și fondator al departamentului de pneumologie și alergologie al Clinicii Holomed, Dr. Pribac s-a format la Universitatea de Medicină și Farmacie Târgu Mureș fiind cap de promoție la absolvire. Supraspecializările la Universitățile Oxford și Leeds din Marea Britanie, l-au făcut pionier al bronhoscopiei la nivel local. Vasta experiență în pneumologia oncologică alături de competența în alergologie și specializarea în poligrafia nocturnă întregesc o experiență clinică care se întinde pe mai multe decenii, Dr. Pribac fiind votat ca Locul 1 în topul Medicilor Maturi din ziarul local Zi de Zi în anul 2014.

A studiat la Cornell University în New York cu autorul China Study Prof. T. Colin Campbell, formându-se astfel în domeniul nutriției vegetariene. A aprofundat biochimia cu Dr. William Friedwald, autorul formulei Friedwald de calcul a LDL colesterolului, la Columbia University. A colaborat la Roma în centrul ginecologic al Dr. Rossana Tripodi făcând consiliere nutrițională în sarcină. Parcursul nutrițional s-a îmbinat creativ cu cel artistic al pregătirii anterioare, pentru a crea un model de abordare de tip Holistic Health Coach, integrând în practică principii de gastronomie, agricultură eco-sustenibilă, pranic healing și aromaterapie.

Dr. Laura Cioropariu

Medic stomatolog

Stomatologie pediatrica

Absolventă a Universității de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș, Dr. Cioropariu și-a urmat pasiunea pentru stomatologia pediatrică printr-o serie de participări la workshopuri internaționale, urmând cursuri de pedodonție și inhalosedare în cadrul Quintessence International. La Holomed se dedică cu precădere copiilor, aducând micilor pacienți standardele actuale de tratament în pedodonție.

Dr. Felix Szasz

Medic primar

 

obstetrica ginecologie

Medic primar obstetrică-ginecologie, Dr. Szasz este supra-specializat prin multiple cursuri naționale și internaționale în medicină materno-fetală, chirurgie laparoscopică ginecologică, ultrasonografie obstetricală și ginecologică.

Dr. Andrea Horvath

 

Medic specialist endodont

Absolventă a Universității de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș, Dr. Horvath este medic specialist în endodonție și în protetică. Pasiunea ei pentru stomatologia de precizie, microscopie electronică dar și pentru cercetarea universitară s-a regăsit în ultimii ani în comunicările constante la congrese de profil din România și din Ungaria.

Dr. Dan Ignat

 

Medic specialist ortodont

Dr. Dan Mezei

Osteopatie & Acupunctura

Medic și fondator al Primei Școli de Osteopatie din România, în colaborare cu Școala de Osteopatie OSCE din Bologna Italia, Dr. Mezei este homeopat și susținător al tehnicii de auriculoterapie, cu multiple certificări internaționale în aceste domenii de medicină complementară.

Elena Mardale

Nutritionist dietetician

Specialist boli metabolice & nutritie sportiva

După un parcurs de studii de drept economic și administrativ, Elena se formează ca Tehnician Nutriționist la Asociația Internațională Masterclass București iar apoi ca Nutriționist Dietetician licențiat al Facultatății de Medicină a Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie din Țârgu Mureș. Elena este specialistă in gastrotehnia panificației, acreditată de școala Horeca din București și cu o experiență vastă în domeniul panificației, de unde și modelul de consiliere nutrițională în care include rețete proprii de preparate și de protocoale de sucuri detoxifiante. Este nutriționistul a două echipe de fotbal din țară, urmărind individual alimentația sportivilor amatori și de performanță.

Dr. Theodor Moica

 

Medic primar psihiatru

Medic primar psihiatru și cercetător postdoctoral pe tema “Modificările volumului hipocampic secundare terapiei de augmentare la pacienții cu Tulburare Depresivă Majoră”, Dr. Moica și-a obținut titlul de Doctor în Medicină în 2014 la Universitatea de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș. Urmează ultimele curente în domeniul psihiatriei și al psihoterapiei la nivel internațional specializându-se la Universitatea Queensland din Australia și în domeniul psihofarmacologiei formându-se la Universitatea Oxford din Marea Britanie. Este implicat în colaborări importante ca Rater central independent în studii clinice pentru România și Republica Moldova în cadrul organizației Signant Health USA (Bracket Global). Pasiunea sa pentru munca cu familii și cu cupluri în terapie îl aduce colaborator al Organizația Salvați Copiii România la nivel local.

Dr. Roxana Ivan

 

Medic specialist medicina interna

Medic specialist medicină internă, Dr. Ivan este supraspecializată în ultrasonografie generală. Fiind vorbitoare de engleză, franceză, germană și spaniolă, Dr. Ivan a urmat o serie de cursuri la nivel național și internațional supraspecializăndu-se pe abordări integrative ale multor probleme medicale ca și corticoterapia,  particularități ale bolilor cardiovasculare la femei, actualități în gastroenterologie, actualitați in bolile hematologice, microbiomul intestinal ca schimbare de paradigme în patologia tubului digestiv, inovaţii în managementul deficitului de fier și

anemia de cauză inflamatorie, abordarea pacienţillor cu steatoză hepatică, abordarea terapeutică a infecţiilor de tract urinar, calciu şi vitamina D: de la premise teoretice la aplicaţii practice.

Speranta Popescu

 

Psiholog

Prof. Dr. Speranța Popescu obține diploma de psiholog încă din anul 1976 la  Universitatea București, ca apoi să obțină titlul de doctor în psihologie la aceeași instituție în 1994. Multiple sunt acreditările obținute prin cursuri de formare atât în tară căt și la Universitatea Rene Descartes din Paris și la Institutul Gregory Bateson din Belgia, instituții cu care continuă colaborarea prin programul Erasmus profesoral. Tehnicile abordate atât la copii cât și la adulți sunt cele de psihoterapie sistemic-strategică, psihodiagnoză proiectiv, psihodramă și psihonutriție, având numeroase publicații în reviste de prestigiu din domeniu. A profesat ca și cadru universitar la Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca fiind actualmente Conferențiar la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației al Universității Dimitrie Cantemir.

Mara Cridon

 

Balneofiziokinetoterapeut

Balneofiziokinetoterapeut

Dr. Corina Pop Radu

 

Medic primar endocrinolog

Dr. Liliana Bordean

 

Medic specialist recuperare

Medic specialist recuperare, medicină fizică și balneologie, actualmente în elaborarea lucrării de doctorat și totodată cadru universitar al Universității de Medicină și Farmacie din Târgu, Dr. Bordean are multiple formări naționale și internaționale ca și competența obținută la Londra prin prestigiosul curs de infliltrații ghidate ecografic: “Cadaveric MSK ultrasound guided injection”, ca și numeroase publicații științifice pe subiecte ca afecțiunile autoimune asociate poliartritei reumatoide, osteoporoza la tinerii adulți, bursita anserina ca factor algogen în boala artrozică a genunchiului, durerea lombară joasă, spondilita anchilozantă, lupus eritematos sistemic sau miopatiile inflamatorii idiopatice. Toate aceste aspecte le privește în context integrativ și multidisciplinar, îmbinând pasiunea pentru cercetare cu o pregătire clinică importantă.

Dr. Anamaria Barabas

Medic primar pediatru Specialitate nefrologie pediatrica si ecografie

Medic primar pediatru cu specialitate nefrologie și urologie pediatrică și supraspecializată în ecografie pediatrică, cu un titlu de doctorat în domeniu, Dr. Barabas este un medic și un om iubit de cei mici, cu o viziune integrativă asupra sănătății copiilor care pune un mare accent pe sănătatea lor prin stil de viață. 

Dr. Simona Rusu

Medic primar obstetrică ginecologie

Medic primar ginecolog specializată în chirurgie laparoscopică ginecologică și ultrasonografie obstetricală și ginecologică, Dr. Rusu este susținătoarea sănătății feminine de ansamblu ca și sarcinii și nașterii naturale cu blândețe. 

Dr. Marius Găzdac

Medic specialist hematologie

As. Mihaela Handrea

Absolventă a Universității de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș, Mihaela a studiat tehnică dentară, asistență medicală și a are o experiență profesională în domeniul asistenței stomatologice de  peste 15 ani. Dedicată, responsabilă, caracterizată prin punctualitate, ordine și disciplină. O persoană prietenoasă, ambițioasă, dornică de a aduce zâmbetul pacienților, își continuă formarea profesională prin cursuri de supraspecializare în Marketing Medical.

As. Anabel Kiss

Anabel a început prima etapă profesională din viața ei plină de determinare, entuziasm și bunăvoință. Și-a descoperit dragostea față de oameni și nevoia de fi altruistă și solidară, practicând la azilul de bătrâni Kalvin Janos.

Evelyn Zilahi

Evelyn este absolventa facultății de Relații Internaționale și Studii Europene,

specializându-se ca recepționist medical la East Barnwell Health Center în Cambridge, Marea Britanie. Vorbește română, maghiară și engleză, îi plac oamenii și este persoana care găseste soluții și susținere pentru toată lumea cu zâmbetul pe buze.

Emese Kovács

Emese este absolventa facultății și a masteratului de Nutriție și Dietetică a Universității de Medicină și Farmacie Târgu Mureș, de unde a dus mai departe pasiunea pentru domeniul medical și pentru primirea profesională a pacienților. Vorbește română, maghiară și germană și este o persoană sensibilă și atentă la comfortul oamenilor cu care lucrează.

  • Black Icon Instagram

©2020 Holomed